Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări cu eticheta Hasselmann Armgard

Scrisoare de An Nou

,,În vremuri în care predomină forțele decăderii, important este ca omul să decidă cu întreaga sa ființă să nu înoate cu curentul și nici împotriva curentului, ci să creeze un tărâm nou în sine însuși și în cercul său de acțiune.” Rudolf Steiner Dragi prieteni, Într-o capelă din Fleury-sur-Loire, la sud-vest de Orléans, acolo unde sunt păstrate moaștele Sf. Benedikt, în antecamera turnului (construit prin 630 d.Chr.), există o coloană pe a cărui capitel se află o scenă cu adevărat apocaliptică. Pe o parte este lupta lui Michael cu balaurul, pe partea învecinată se continuă cu fuga Familiei sfinte în Egipt și mai departe, cu regele Irod ilustrat cu sabie și sceptru. Așadar, fuga în Egipt și imaginea apocaliptică din capitolul 12 sunt prezentate ca aparținând aceleași „unități”. Femeia „îmbrăcată în soare”, care stă să nască, face parte din aceeași imagine cu fuga Familiei sfinte și cu „fuga în pustiu”. Pentru timpurile de atunci aceasta este o conștiență remarcabilă: Evenimentele din Pa...

Predica în Advent

Poetul Rainer Maria Rilke scria unui tânăr care se plângea că L-a pierdut pe Dumnezeu: „Poate că nu L-ați avut încă niciodată pe Dumnezeu. Și dacă tindeți să spuneți că El nu a fost prezent nici în copilăria dumneavoastră şi nu este prezent nici acum în acest ceas în care vorbim despre El, ce vă îndreptățește să Îi simțiți lipsa ca pe ceva ce ați pierdut şi să-L căutați ca şi cum ar fi fost pierdut? De ce nu vă gândiți că El ar fi Cel ce vine, care există din veșnicie, cel care este viitorul. Ce vă oprește să Îi transpuneți nașterea în timpurile ce vor să vie şi să vă trăiți viața precum o dureroasă şi frumoasă zi din istoria unei mari „sarcini”? Nu vedeți cum ceea ce se întâmplă este tot timpul un nou început?” Cum este cu noi şi cu devenirea? Oare ne putem deschide către o astfel de „sarcină”? El nu vine cu surle şi trâmbițe şi nu vrea sa se impună prin strălucire. Felul simplu al apariției Sale oferă spațiu, pentru ca în mod liber să ne îndreptăm spre El. Acest lucru presupune indep...

Continuarea progresului creștinismului

  Friedrich Wilhelm Schelling (1775-1854 – filosof german), un prevestitor al unui creștinism ce urmează să vină, a scris cândva: „Dacă aș avea de construit în vremea noastră o biserică, i-aș dedica-o Sfântului Ioan. Dar mai devreme sau mai târziu va fi construită una care îi unește pe cei trei conducători apostolici Petru, Pavel şi Ioan, pentru că ultima potență nu le anulează pe cele de dinainte, ci le preia în sine limpezitor. Acesta ar fi atunci adevăratul panteon al istoriei creştine a bisericii.” Semnele timpului nostru vorbesc un limbaj limpede: Karl Jaspers (1883-1969, filosof german) a indicat limpede către decăderea amintirii istorice. Arheologia aduce la iveală documente ale unor timpuri apuse şi descifrează hieroglifele străine. Însă oare se știe prin aceasta deja ceva despre viețuirile spirituale ale celor care au trăit în trecut, în culturile de vârf de atunci? În ziua de astăzi ne aflăm, ca niciodată până acum, în pericolul că de abia mai putem să urmărim tempoul c...

Templul deschis în cer se arată

  Creștinismul, ca religie a cerului deschis, este o viață cu altarul şi cu templul deschis în cer. Se îndeplinește pe Pământ numai parțial, dacă acestor imagini primordial cerești nu li se aduc în întâmpinare corespondențele terestre şi cultura religioasă legată de acestea. În cercul acelora care se adună în jurul noilor altare se poate dezvolta o sferă cultic-sacramentală, în care își află împlinirea dorurile mai profunde, pentru că în aceasta poate să fie prezent suprapământescul în figura sa primordială, corespunzătoare cu intenția de iubire a lui Dumnezeu. Aici pot fi învățate reculegerea, liniștea şi adunarea, pe care omul modern le-a pierdut. Ea va fi legată cu un nou simț pentru taina sunetului, a cuvântului, a logosului şi, astfel, pentru lumea inspirativă a trâmbițelor şi harpelor. Ni se aduce astfel aminte de Apocalipsa lui Ioan. În capitolul al 16-lea al Apocalipsei ne apropiem de un eveniment care, după multe trepte pregătitoare şi pași în evoluția omenirii, se revars...

Sărbătoarea Sf. Michael

Dragi prieteni,   Vă a ș tept ă m la Sărbătoarea Sf. Michael CLUJ / Bulevardul 21 Decembrie 1989 nr. 36, ap. 5   Miercuri, 29.09.2021. – ora 10 Actul de Sfin ț ire a Omului , Matei 22,1-14 Joi, 30.09.2021 – ora 19:00 Conferin ț a De ce întemeiem azi comunită ț i sus ț inut ă de Stephan Meyer, Lenker pentru România     Stephan Meyer (n. 1957). Studii în agronomie ș i teologie. Preot al Comunită ț ii Cre ș tinilor din 1993. Din 2003 responsabil în foruri de conducere ale Comunită ț ii. Responsabil pentru Ucraina si Europa central ă (din care face parte ș i Rom â nia).

Simpozionul de Înălțare al Comunității Creștinilor

Simpozionul de Înăl ț are al Comunită ț ii Cre ș tinilor Cluj, 14 -16 mai 2021 Omenirea între abis ș i î n ă l ț are Vineri, 14 mai 2021 Excursie la Plopi / Observarea norilor ca imagine a Înăl țării în Natură (pentru a ne putea organiza vă rugăm să vă anun țați prezența până la data de 10 mai 2021)   18:00 Deschiderea simpozionului. Muzică. 18:15 Conferin ț ă : ”Iadul” – Omul înaintea abisului – Numele omului – Armgard Hasselmann Pauză 19:30 Atelier: Spa ț iul eteric. Con ș tientizarea întâlnirilor cu Christos – Marius Gabor 20:30 Încheierea cultică a zilei Sâmbătă, 15 mai 2021 09:00 Întâlnirea Consiliului Asocia ț iei 10:30 Actul de Sfin ț ire a omului Pauză 12:00 Introducere muzicală cu Judith Dan 12:15 Conferin ț a: Eucharistia. De la Joia Mare la Joia Înăl ț ă rii – Monica Culda 13:30 Pauză de masă 15:00 Muzică 15:30 Discu ț ii î n plenum: „Înăl ț area la cer” în Evanghelie – Doina Stoicănescu 16:45 Pauză 17:15 Atelier: Spa ț iul e...

Scrisoare de Paști

Dragi prieteni, De Pa ș te, Christos, Cel Înviat, cel care trăie ș te într-o formă de existen ț ă superioară, le-a dat apostolilor săi porunca de a boteza. Într-o vestire incomparabil mai vie şi mai plină de con ț inut, apostolii au putut să perceapă lăuntric aceste cuvinte. Alături de cuvintele acestei vestiri, care ne-au fost transmise, trebuie să ne mai gândim şi la întregul con ț inut spiritual al cuvintelor percepute. Christos nu a spus: „Boteza ț i-i în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Spirit”, ci este spus, de fapt: „Boteza ț i-i întru numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Spirit”. Aceasta înseamnă tot atât precum: „Boteza ț i oamenii în esen ț a, în întregul proces de via ț ă al Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Spirit”. Porunca pentru botez porne ș te de la Cel Înviat. El poate să mânuiască for ț ele vie ț ii, în calitate de „grădinar” (Ioan 20). El este din nou Domnul elementelor Crea ț iei. Botezul pe care îl ini ț iaz ă Christos nu este numai cură ț i...

Poarta anului

Dragi prieteni! Poarta către Noul An se va descuia. Un nou spa ț iu temporal se va deschide. Ca un cadou ne este el încredin ț at, ne este pus la dispozi ț ie. Cum vom folosi acest cadou? Cum vom pune Noul An în slujba sus ț inerii for ț elor bune din lume? În ce dispozi ț ie ne punem în interior, fa ț ă de timpul care vine înspre noi? Există două posibilită ț i: putem să privim spre trecut şi să ne lăsăm ispiti ț i către resemnare, din cauza e ș ecurilor şi reculurilor pe care le-am aflat. Acest lucru poate să crească până să ajungă la afirma ț ia: oare ce ar mai putea aduce nou şi mai bun Noul An? Cealaltă atitudine este cea a speran ț ei, a curajului şi a deschiderii pentru o influen ț ă nouă şi mai puternică a spiritului. Apostolii erau curajo ș i în credin ț a lor când Christos le-a strigat: „Vreau să vă fac pescari de oameni”. La începutul întâlnirii cu Christos, ei mai vie ț uiau încă faptul că munca lor de noapte ca pescari pe lacul Ghenizaret uneori nu avea succes. A...