Săptămâna Mare este, pentru suflet, ca o trecere strâmtă prin care este silită să străbată un canal de na ș tere înainte să vadă, la sfâr ș it, lumina. Evenimentele sunt nesfâr ș it de tragice ș i profund enigmatice. Ele se deplasează înainte cu un dramatism tot mai accentuat, aparent conduse, cu totul, de pasiunile unor oameni nerezonabili. Evenimentele sunt tragice în măsura faptului că triumful Duminicii Floriilor, care s-a petrecut cu mai pu ț in de o săptămână în urmă, apare răsturnat, în trădarea lui Iuda, dezmin ț irea ș i disperarea lui Petru ș i în Răstignirea degradantă din Vinerea Mare. Sunt enigmatice în măsura în care în toate aceste evenimente iluminează voin ț a nestr ă mutat ă a lui Christos. Nimic nu apare ca o surpriză. Dar cum se poate a ș a ceva? Evanghelistul Matei repetă de mai multe ori, chiar ș i în Duminica Floriilor, că „toate acestea se întâmplă pentru ca să se împlinească ceea ce este vestit prin proroc”. Evenimentele care par să fie provocate inten ...