Poetul Rainer Maria Rilke scria unui tânăr care se plângea că L-a pierdut pe Dumnezeu: „Poate că nu L-ați avut încă niciodată pe Dumnezeu. Și dacă tindeți să spuneți că El nu a fost prezent nici în copilăria dumneavoastră şi nu este prezent nici acum în acest ceas în care vorbim despre El, ce vă îndreptățește să Îi simțiți lipsa ca pe ceva ce ați pierdut şi să-L căutați ca şi cum ar fi fost pierdut?
De ce nu vă gândiți că El ar fi Cel ce vine, care există din veșnicie, cel care este viitorul. Ce vă oprește să Îi transpuneți nașterea în timpurile ce vor să vie şi să vă trăiți viața precum o dureroasă şi frumoasă zi din istoria unei mari „sarcini”? Nu vedeți cum ceea ce se întâmplă este tot timpul un nou început?”
Cum este cu noi şi cu devenirea? Oare ne putem deschide către o astfel de „sarcină”?
El nu vine cu surle şi trâmbițe şi nu vrea sa se impună prin strălucire. Felul simplu al apariției Sale oferă spațiu, pentru ca în mod liber să ne îndreptăm spre El. Acest lucru presupune independență, loialitate interioară, străduință către adevăr.
Cum își face simțită prezența în suflet acest nou? Ar putea apărea precum un oaspete, care vrea să ne viziteze şi care prin prezența sa ne schimbă.
Cum am putea deschide ușa sufletului nostru Celui ce vine, Celui încă necunoscut? Cum am putea să-L primim așa încât El să se simtă la noi ca la el acasă şi să vrea să rămână şi să locuiască la noi?
Această întâlnire are nevoie de pregătirea activă a liniștii! Dacă pregătim activ liniștea din noi, dacă veghem la venirea Lui, atunci vom simți forța care vine dinspre El. Vom simți şi transformarea ce are loc în noi, cu noi. Un nou curaj şi o nouă pace pătrund în noi. O nouă încredere va încolți. Încrederea în destin va crește din nou.
Armgard Hasselmann
Advent 2012 București
traducere Gabriela Cîmpeanu
Comentarii
Trimiteți un comentariu