Creștinismul, ca religie a cerului deschis, este o viață cu altarul şi cu templul deschis în cer. Se îndeplinește pe Pământ numai parțial, dacă acestor imagini primordial cerești nu li se aduc în întâmpinare corespondențele terestre şi cultura religioasă legată de acestea. În cercul acelora care se adună în jurul noilor altare se poate dezvolta o sferă cultic-sacramentală, în care își află împlinirea dorurile mai profunde, pentru că în aceasta poate să fie prezent suprapământescul în figura sa primordială, corespunzătoare cu intenția de iubire a lui Dumnezeu. Aici pot fi învățate reculegerea, liniștea şi adunarea, pe care omul modern le-a pierdut. Ea va fi legată cu un nou simț pentru taina sunetului, a cuvântului, a logosului şi, astfel, pentru lumea inspirativă a trâmbițelor şi harpelor. Ni se aduce astfel aminte de Apocalipsa lui Ioan. În capitolul al 16-lea al Apocalipsei ne apropiem de un eveniment care, după multe trepte pregătitoare şi pași în evoluția omenirii, se revars...