Evanghelia după Luca 2:21-40, Isus este dus la Templu. Simeon și Ana
21 Când a venit ziua a opta, în care copilul trebuia tăiat împrejur[1] i-au pus numele Isus, nume pe care îl spusese îngerul înainte ca El să fi fost zămislit în pântece.
22 Și când s-au împlinit zilele pentru curățirea lor, după Legea lui Moise, L-au dus la Ierusalim ca să-L înfățișeze înaintea Domnului,
23 așa cum este scris în Legea Domnului: „Orice întâi născut, de parte bărbătească, să fie pus deoparte pentru Domnul“,
24 și ca să aducă jertfă, așa cum este spus în Legea Domnului: „O pereche de turturele sau doi pui de porumbel.”
25 Și iată că în Ierusalim era un om pe care îl chema Simeon. Acest om era drept și evlavios. El aștepta mângâierea lui Israel și Spiritul Sfânt era peste el.
26 Spiritul Sfânt îi făcuse cunoscut că nu va vedea moartea înainte de a-L vedea pe Christosul Domnului.
27 Călăuzit de Spirit, el a venit în Templu. Când părinții L-au adus înăuntru pe copilul Isus, ca să împlinească cu privire la El obiceiul Legii,
28 Simeon L-a luat în brațe, L-a binecuvântat pe Dumnezeu și a zis:
29 „Acum, Stăpâne, eliberează-l în pace pe robul Tău, după cuvântul Tău,
30 căci ochii mei au văzut mântuirea Ta,
31 pe care ai pregătit-o înaintea tuturor popoarelor
32 o lumină care să slujească celorlalte neamuri drept revelație, iar poporului Tău Israel, drept glorie!”
33 Tatăl și mama lui Isus se mirau de ceea ce se spunea despre El.
34 Simeon i-a binecuvântat și i-a zis Mariei, mama lui Isus: „Iată, copilul acesta este menit pentru căderea și ridicarea multora în Israel și pentru a fi un semn care va stârni împotrivire,
35 ca astfel să fie descoperite gândurile multor inimi. Și o sabie va străpunge chiar sufletul tău!“
36 Mai era și o prorociță, pe nume Ana, fata lui Fanuel, din seminția lui Așer. Ea era foarte înaintată în vârstă. Trăise împreună cu soțul ei timp de șapte ani după fecioria ei
37 și apoi, ca văduvă, ajunsese la optzeci și patru de ani. Ea nu se îndepărta de Templu, slujind zi și noapte prin post și rugăciune.
38 A venit acolo chiar în ceasul acela și a început să-i mulțumească lui Dumnezeu și să le vorbească despre El tuturor celor ce așteptau răscumpărarea Ierusalimului.
39 După ce au împlinit toate lucrurile poruncite în Legea Domnului, s-au întors în Galileea, în cetatea lor, Nazaret.
40 Copilul creștea, se întărea și era plin[2] de înțelepciune, iar harul lui Dumnezeu era peste El.
[1] circumcis
[2] umplut cu înțelepciune
Descărcați documentul de AICI
Comentarii
Trimiteți un comentariu