Face parte din lucrurile cele mai elementare ale vieții spirituale și religioase de-a face în fiecare seară un examen de conștiință. Putem proceda la acest exercițiu cotidian și într-un mod mai riguros după sfatul lui R. Steiner, făcând să defileze în fața conștienței noastre evenimentele zilei în modul cel mai colorat și cel mai plastic posibil, dar invers, adică pornind cu cele întâmplate în timpul serii și ajungând până la cele de dimineața, în loc să urmărim cursul normal al timpului mergând de dimineață spre seară. Dar dacă ziua a fost încărcată și obositoare, tentația de a ne întinde mai întâi devine mare. Ce se întâmplă atunci? Exercițiul ia în general mult mai mult timp, chiar dacă reușim să îl ducem până la capăt, întrucât pe bună dreptate dacă stingem lumina, este aproape imposibil să nu adormim înainte de a-l termina! Pentru că îndată ce ne-am culcat ne concentrăm cu mult mai mare greutate, imaginile curg de la sine, adeseori se adaugă pe deasupra și amintiri haotice, neînfrânate. Se instaurează o conștiență de vis. Numai atunci când stăm drept reușim să scăpăm de somn. Un fost ministru, care este și om de litere, spunea că și-a făcut obiceiul de a scrie în picioare la pupitrul său, și economisește astfel mai multe cești de cafea. Putem face experiența că este mai ușor să ne concentram asupra unei lecturi citind în picioare decât așezat pe un scaun sau cu atât mai mult într-un fotoliu.
Aceste simple constatări scot în evidență faptul că ființa umană are, firește, conștiența cea mai trează atunci când stă în poziție verticală. Și efectiv, în poziția culcat, orizontală noi facem experiența unui mod de conștiență care se apropie de conștiența animalului, cel care are coloana vertebrală mereu orizontală. Desigur putem să deducem din aceasta, că animalul rămâne în permanență ancorat într-o conștiență de vis. Psihanaliza a profitat de aceste diferențe: fiecare știe ca într-o ședință de psihanaliză trebuie să ne întindem pe un divan ca psyche anima. Sufletul începe să vagabondeze în mod liber. Cine începe atunci să vorbească? Straturile cele mai profunde ale sufletului, cele mai instinctive, mai animalice. Psihoterapeutul, cel care rămâne în poziție verticală, le analizează atunci cu conștiența sa trează, cu spiritul său.
Imaginea este grăitoare: pacientul culcat, nu mai face apel la propria sa energie spirituală, ci la cea a terapeutului, în poziție verticală, omenească. Putem să ne întrebăm dacă în aceste tratamente psihanalitice interminabile, în afară de anumite cazuri de debilitate mintală deosebit de gravă, dacă mulți din acești pacienți nu ar face mai bine să se ridice, să-și ia viața în mână cu propriul lor spirit, în loc să repete la nesfârșit conținutul experiențelor sale analistului.
In mod curios, acesta este sfatul pe care îl transmite Luca la sfârșitul Evangheliei sale în profeția reîntoarcerii Fiului Omului: ,,Vor fi semne în Soare, Lună și stele… Neamurile se vor înspăimânta… Puterile cerurilor se vor clătina...”
Ce indică Luca, care era el însuși terapeut, în acest text? Înainte de toate o psihoza colectivă și individuală. Este vorba literalmente, mai puțin de evenimente exterioare de ordin cosmic, cât de evenimente afective, însoțite bineînțeles niște cutremure ecologice, sociale și politice așa cum putem să le trăim astăzi. Marele terapeut al Renașterii, Paracelsus, descria încă într-un mod foarte natural sufletul omenesc ca un corpus asterum, ca un corp de stele, o entitate aflată într-o relație de simpatie cu ritmurile și influentele astrale. Psihanaliza nu a făcut deloc altceva decât să redescopere și să reutilizeze, în modul cel mai plat, psihologia astrală a anticilor.
Semnul principal care anunță Reîntoarcerea Fiului Omului, Parusia, Adventul actual, este faptul că armătura lăuntrică a omului este pe cale de a se disloca, fie că vrem sau nu. Consecința acestei dislocări este între altele creșterea impresionantă a bolilor psihice. Care este sfatul lui Christos, prin intermediul lui Luca, pentru a stăpâni această dislocare inevitabilă, această analiză existențială a psihicului uman? Ridicați-vă, ridicați-vă capul… vegheați și rugați-vă întotdeauna pentru a putea scăpa de tot ce se va petrece… și să stați în picioare înaintea Fiului Omului.
Christos însuși este adevăratul terapeut. Dar El nu poate acționa decât dacă ființa omenească face primul gest, gestul fundamental pentru a învinge animalitatea: de a se ridica, de a se ține drept. Atunci energia spiritului, energia trezirii, poate să se manifeste susținută chiar prin forța lui Christos și să salveze sufletul omenesc amenințat de dezintegrare. În mod concret aceasta înseamnă că cel mai bun mijloc de astăzi de a ne salva din propriile probleme psihice (și cine nu are), este de a refuza să ne complăcem în propria noastră afectivitate, să întoarcem spatele în mod hotărât acestor stări sufletești fluctuante pentru ca, dimpotrivă să putem ridica capul și să mergem cu ochii larg deschiși în fața lumii așa cum este ea, și în fața Fiului Omului.
Jean Charles Chignac
Traducere: Iulia Toth
Comentarii
Trimiteți un comentariu