Toamna este un timp al bilanțului pentru sufletul şi spiritul uman. Ea ne pune o întrebare fundamentală în legătură cu umanul autentic, care stă să se nască în noi: Fiul Omului. Aceasta antrenează alte întrebari în ce priveşte relaţia noastră cu forţele Binelui şi cu forţele Răului; relaţia noastră cu lumina şi tenebrele din noi şi din jurul nostru. Simţim că purtăm în noi o scindare: lumină-tenebre... Suntem singuri în aceasta scindare a fiinţei noastre?
Pământul nostru cunoaşte fracturile, abisurile, faliile. Forţele telurice puternice din adâncurile pământului sparg pe alocuri crusta terestră. Dar există şi „fracturi” terestre care au dat naștere la o faleză abruptă de unde se aruncă în gol mase abundente de apă. Este un fenomen natural grandios, bulversant.
Asemenea cascade își pun amprenta asupra a zeci de kilometri pătrați. Un vuiet puternic le anunţă, le precede. Şi nu numai masele de apă se manifestă cu o forţă grandioasă, ritmică ci şi aerul intră în contact cu apele şi începe să vibreze, să răsune.
Ne putem imagina formele pe care le ia apa care cade cu putere spre baza falezelor şi formele pe care aerul le desenează datorită acestei mişcari.
Aşa să fie şi cu glasul lui Christos, despre care Cartea Apocalipsei se exprimă că este ca „vuietul unor ape mari”? Cum este glasul lui Christos de-a lungul Evangheliilor? Ni-L putem imagina plin de forţă şi totodată dulce, iubitor? Puternic creator?
Și oare suflul nostru de viaţă, sufletul şi spiritul nostru se pun în mişcare în contact cu acest glas, aşa cum o face aerul în contact cu cascadele de apă şi cataractele?
Gândirea noastră, inima noastră, voinţa noastră se lasă ele metamorfozate în profunzimi de Verbul creator al lui Christos? Vechile, încorsetatele noastre puncte de vedere, reprezentările intelelectual abstacte sunt ele puse în mişcare, înainte de a face loc la ceva nou?
Verbul lui Christos ne poate transforma din interior. Cuvântul Său nu este numai rezonanţă exterioară; El atinge și fiinţa noastră cea mai profundă. Exteriorul şi interiorul sunt concertate. „Din gura Sa ieşea o sabie cu două tăişuri” – spune Cartea Apocalipsei, descriind apariţia Fiului Omului în primul capitol. Când Christos „vorbeşte” în actele sacramentale, în Evanghelii, în evenimentele vieţii noastre, El atinge exteriorul şi interiorul, vizibilul şi invizibilul: aceasta este sabia cu dublul tăiş.
Aşa şi gândirea noastră fecundată de Verbul Său, începe să iasă din carcasa de mici reprezentări, convingeri înguste, pentru a-şi primi şi avânta aripile sale.
Cu această realitate a sabiei cu dublu tăiş Mihail luptă şi învinge Balaurul şi dă omului forţa de a înfrunta tenebrele. Mihail este Arhanghelul liniştii; numeroase sunt icoanele care îl reprezinta cu gura ferm închisă, şi chiar cu un deget pecetluind buzele. Mihail ascultă vocea lui Christos şi ecoul Său în inima umană. Numai atunci el poate să lupte pentru noi.
Mihail așteaptă ca omul să i se adreseze, să îşi asume confruntarea cu forţele întunericului, care a început cu adevarat abia în epoca noastră.
În „momentele-fracturi” din vieţile noastre, El este acolo în fiecare clipă, dacă i-o cerem şi suntem gata să ne lăsăm transformaţi cu adevărat, profund de El.
Fiecăruia dintre voi, săptămâni bune şi profunde,
Marie-Pierrette-Robert
Comentarii
Trimiteți un comentariu