Adventul și Crăciunul în viața cotidiană a sufletului omenesc

Adventul ne vorbește despre Acela care vine an după an la Crăciun. Cum să Îl percepi pe Cel care poate va trece neobservat? Cum să-L primești? Care-i ochiul care îl zărește?

În timpul vieții Sale pe pământ nu ochii fizici au fost cei care L-au perceput şi L-au recunoscut. „Cine-i acela căruia vânturile şi marea i se supun?”- se întrebau discipolii. Ochii spiritului Îl recunosc. „Eu știu că Tu ești Christosul, fiul lui Dumnezeu, care trebuie să vină.” spune Marta care l-a putut presimți.

Toată rațiunea de a fi a omenirii şi toată forța evenimentului Învierii face ca de atunci El să fie prezent şi hotărâtor în viață, în tot ce trăiește; accesibil privirii interioare a fiecărui om care caută.

Apoi inima începe să-L presimtă, în toată viața sa, în tot ce e ființă vie, în tot cuvântul viu al Evangheliilor şi sacramentelor purtătoare a sensului Misterelor în Univers şi în viața omului... Cuvântul „sacrament” este traducerea directă a cuvântului „Mistere” din civilizațiile vechi. Există o forma de activitate a gândirii încă puțin cunoscută omului modern care, cu intelectul poate aborda doar ceea ce vede cu simțurile sale exterioare. Aici, în sacramente, unde realitatea vieții este în mod particular deplină, saturată de substanța vieții terestre şi spirituale, începem să călătorim prin forța de intuiție a gândirii inimii. Sacramentele vin să ne deschidă inima şi gândirea.

Christos vine atunci cu putere spre lumea oamenilor într-un Advent (așteptare) al Spiritului care nu are sfârșit, un Advent care se deschide iar şi iar, zi după zi, asupra unui Crăciun interior, asupra unei nașteri, asupra nașterii unei altfel de gândiri, a unei altfel de cunoașteri, care înglobează vizibilul şi invizibilul, cu o fermitate frumoasă, sigură şi fină, pătrunsă toată de lumina vie.

Viața de rugăciune care duce la cunoaștere, care re-cunoaște şi este re-cunoscătoare (în limba greacă veche, limba prin excelență solară, cuvântul „eucaristie” însemnă recunoștință) este baza pe care privirea interioară începe să se dezvăluie; gândirea este pusă în mișcare în contact cu cuvintele sacramentelor primite în sânul sufletului. Viața, ființele, evenimentele vieții, încep să vorbească, puţin câte puţin, în sufletul angajat, devotat, dăruit, în căutarea sensului adevărului.

Marie-Pierrette Robert

traducere Lidia Blidariu