În Epoca lui Mihael

Pentru cel care vrea să fie cu adevărat în epoca sa și să țină hățurile destinului său, este necesar să fie mai mult decât un observator al evenimentelor, care se desfășoară în jurul lui. El trebuie să se străduiască să pătrundă în sensul interior al situațiilor, să intre în planurile lui Dumnezeu, de unde pornesc evenimentele. El trebuie să încerce să recunoască pe ce loc se găsește acul orologiului Universului pe plan spiritual.

În vechea înțelepciune, abatele Johannes de Trittenheim și discipolul său Agrippa de Nettesheim, amândoi eminenți rosicrucieni, știau să citească ora epocilor istoriei omenirii; în secolul trecut, Rudolf Steiner poseda această știință și a putut s-o exprime într-un mod propriu conştiinței moderne: fiecare epocă pe plan spiritual este condusă de un Arhanghel, care devine atunci Spiritul timpului său. Există astfel șapte conducători ai marilor epoci, care în mod alternativ primesc conducerea unei perioade a omenirii. Fiecăruia îi este repartizat aproximativ același număr de ani, câte zile există într-un an. Înălțându-și conștiența spre entitatea care conduce o perioadă sau alta, oamenii dobândesc accesul interior la sensul evenimentelor și la intențiile divine ale epocii lor.

Această înțelepciune veche este reînnoită, privind mersul istoriei pe plan „interior” și ne revelează că noi ne aflăm în prezent într-o perioadă condusă de Michael. În jurul anului 1879, Arhanghelul Gabriel, care este în mod deosebit printre cele șapte „genii” ale diferitelor epoci, legat de forțele Lunii, a transmis conducerea mersului istoriei pentru timpul nostru Arhanghelului Mihael, cel legat de forțele Soarelui.

Care este esența unei epoci michaelice? Dacă ne interesăm de o perioadă în care acest Arhanghel acționa, putem primi elementele răspunsului. Ultima dată când Michael a fost conducătorul unei epoci, a fost aceea care s-a întins din secolul șapte până în secolul trei înaintea erei noastre. Din această epocă se degajează trei linii mari conducătoare.

Prima linie / direcție este următoarea: puține epoci există care să aibă o așa mare bogăție de personalități spirituale eminent de înalte. Oriunde ne-am îndrepta privirile găsim în numeroase locuri o mulțime de mari spirite, apărute în același timp. Mai întâi toți profeți Vechiului Testament: Isaia, Ieremia, Iezechiel, Daniel și Iona până la Ezdra și Nehemia... Ei au fost cu toții niște fii ai epocii lui Michael. În acest timp trăiau de asemenea mari filozofi: în Grecia, în leagănul gândirii occidentale, unde s-a născut gândirea modernă, Heraclit, Pitagora până la Socrate, Platon și Aristotel, contemporani cu nenumărați artiști, sculptori, arhitecți, dramaturgi, care au umplut Peninsula Elenă cu frumusețe. Fideas și Praxiteles, Eschyl, Sofocle și Euripide, ca să cităm numai pe câțiva dintre ei.

Tot în acest timp, trăia în India marele Gautama Buddha, care a implantat în suflete aspirația spre lumea supraterestră. În Persia Zaratustra, care a reînnoit înțelepciunea antică despre Misteriile Solare, era și el un fiu al lui Michael, lăsând în Zend-Avesta minunate scrieri de înțelepciune morală. Mai departe încă spre Orient, în China, îl găsim pe misticul Lao-Tse și maestrul Kong Fu.

O asemenea afluență de mari spirite în aceeași perioadă este o enigmă care nu începe să se rezolve decât dacă presimțim deasupra omenirii prezența acționând a spiritului lui Michael, conducătorul acelei epoci, el care nu are altă aspirație decât să trimită razele luminii Spiritului în sufletele care sunt gata să le primească. Toate aceste mari personalități, care aduc o viață spirituală, atât de diversificată, în mod simultan, în mai multe locuri ale Pământului, sunt mesagerii lui Michael.

A doua caracteristică este intim legată de prima: epoca michaelică nu este în nici un caz o perioadă de pace, fără tulburări profunde. Niște „furtuni” violente mătură omenirea și plasează popoarele în situații de tensiune și de încercări (urmează exemple - n.red.)... În sfârșit, cu puțin înainte de sfârșitul epocii asistăm la cuceririle lui Alexandru cel Mare, care printr-un gest al mâinii sale răscolește radical ordinea politică și spirituală a „lumii”. Într-o perioadă de doisprezece ani, tânărul macedonean cucerește cele mai mari regate și formează un imperiu ce merge de la Răsărit la Apus, însuflețindu-l cu elementul încă foarte tânăr și nou al Spiritului Europei.

Toate acestea vorbesc limbajul lui Michael. Arhanghelul ară neobosit câmpul omenirii pentru ca sămânța Spiritului pe care el o seamănă din belșug să aibă șansa să răsară. El zguduie omenirea. Pentru ca ea să se trezească la Spirit, trezire mai importantă decât bunăstarea sa. Multe lucruri vechi trebuie să se prăbușească pentru ca noul să se poată naște. Așa sunt aceste uragane michaelice care mătură Pământul.

A treia mare linie conducătoare a acestei epoci michaelice a timpurilor vechi este apariția unor zori discrete și strălucitoare: în toate aceste țări observăm o germinare a realității spirituale. Peste tot oamenii se găsesc în așteptare și în gândul că „în curând” Ființa Divină cea mai înaltă va veni pe pământ printre oameni. Asistăm peste tot la o așteptare a venirii lui Christos, a lui Messia, a Logosului, a Spiritului Solar...

Răsăritul soarelui așteptării lui Christos și a gândirii Logosului este în întregime acțiunea lui Michael și a epocii sale... Acțiunea sa merge mereu în sensul unei noi revelații a lui Christos...

(Va urma)

 

fragment din ”Perspsectives Chretiennes”, nr 139, 2020

traducere Iuliana Toth

Articol apărut în Scrisoare de Sf. Mihail 2021

Redacţia: Lidia Blidariu, Verginia Petrovici, Monica Culda