Evenimentul Fondării Comunității Creștinilor în România s-a săvârșit în 2017, după 40 de ani de pribegie a sufletelor credincioase însetate de Cunoașterea lui Christos prin pustiul unei conștiențe colective de vis. Însă când s-a împlinit timpul și conștiențe individuale s-au trezit cu o forță a voinței de jertfă demnă de atenția, atât a spiritului poporului român, cât și a spiritului timpului pe care îl trăim, atunci lumea spirituală a îngăduit spiritului Comunității să-și găsească sălaș la noi și în noi.
În vremuri în care se duce o luptă îndârjită pentru zădărnicirea
oricărui eveniment spiritual sau a sărbătorilor noastre creștine,
ierarhiile spirituale netezesc drumul Comunității Creștinilor în România.
Dovada faptului că Fondarea a fost un eveniment voit de oameni și
îngeri, am avut privilegiul să o trăiesc personal și
foarte personal în hirotonirile celor patru preoți români care au crescut
odată cu Comunitatea din România.
Așadar
chiar în acest an, la 20
februarie, în Berlin, s-a unit din nou voia Domnului cu voința
omului, “precum în ceruri, așa și
pe pământ“, iar Gabriela Hălmăgean a
devenit prin hirotonire cel de-al patrulea preot român al Comunității
Creștinilor. Atât „Slujba
de sfințire a preotului”, cât
și primul „Act de sfințire a omului”
celebrat la altar de către Gabriela Hălmăgean
le-am trăit cu emoție sfântă
ca pe un balsam tămăduitor
pentru suflet, ca hrană pentru oameni și îngeri.
Îmi doresc ca prietenii de-acasă să aibă mereu convingerea că
cei trei preoți români care acum slujesc la altare ale Comunității Creștinilor departe de țară, gândesc și
simt românește, iar aceasta este o realitate vie care slujește
Comunității Creștinilor
din România.
În deplină recunoaștere și recunoștință
pentru harul lumii spirituale care ne însoțește, vă urez ca forțele Învierii Domnului din
Duminica Paștelui să ne țină treji și activi pentru reînnoirea ce va să
vină!
Cu bucurie pascală,
Laurențiu
Cîmpeanu
Preot al Comunității Creștinilor
în München-West
Articol apărut în Scrisoare de Paști 2021
Redacţia: Lidia Blidariu, Monica Culda, Verginia Petrovici, Laurenţiu
Cîmpeanu

Comentarii
Trimiteți un comentariu