Vă invit să vă imaginați o menora. Vechiul sfeșnic iudaic cu șapte brațe legate între ele. Primul corespunde ultimului, al doilea cu al șaselea, al treilea cu al cincilea, iar în mijloc e cel de-al patrulea. Văzând menora avem în fața ochilor și structura unei epoci de timp. De exemplu, structura unei epoci cunoscută în multe culturi, așa numita Kali Yuga, care începe în jurul anului 2000 î.Ch. și se încheie pe la 1900.[1] Primul braț corespunde timpului în care trăia Avraam, al doilea poate corespunde timpului lui Moise, timp în care Dumnezeu vorbea oamenilor în special din exterior, prin foc, fulgere și tunete. Apoi urmează epoca lui Solomon, după anul 900 î.Ch., când oamenii au dobândit o cunoaștere atât de profundă a lumii fizice încât au fost capabili să construiască Templul, așa cum a făcut Hiram Abiff. La răspântia vremurilor se naște Christos. „Împărăția lui Dumnezeu este (a ajuns) înlăuntrul vostru.”[2] El dă o traiectorie nouă tuturor epocilor de dinainte.
 |
Ce a fost înainte și ce se întâmplă după această epocă? Înainte de ieșirea lui Avram din Ur, înainte de începerea perioadei Kali Yuga, eul omului era încă în afara lui. Omul era în lumea spirituală, o putea vedea față în față. În Geneză ni se spune că Dumnezeu se plimba în răcoarea dimineții în grădina paradisului, în prezența oamenilor.[3] Ființele spirituale au hotărât apoi coborârea eului în om, pe pământ – o necesitate în dobândirea responsabilității, moralității omului – și au intervenit în constituția fizică a lui Avram. El a fost primul om cu o constituție fizică capabilă de a primi în sine eul. Prețul acelui pas important a fost pierderea capacității de a vedea lumea spirituală. De aceea, epoca care începe este numită Kali Yuga, adică epoca întunecată.
Ce
se întâmplă după această epocă? Într-un univers al ordinii există corespondențe între
diferitele etape de timp. În perioada în care omul nu mai vedea spiritul era
îndreptățit să se spună: lumea „de aici” și
cea de „dincolo”. Acum această epocă s-a încheiat și începe
o nouă epocă în care vom putea să vedem din nou, cu alți
ochi ca la început, spiritul. Putem treptat să ne
dezobișnuim să mai vorbim așa. În
timpurile noastre începem să viețuim
din nou unitatea lumilor. Morții noștri, îngerii noștri
nu mai sunt dincolo, ci suntem împreună.
În
Apocalipsa, capitolul 3:1-6 se spune: „Îngerului bisericii din Sardes
scrie-i...”. Îngerul primește o scrisoare în care este avertizat: „Îți
cunosc faptele, îți merge numele că trăiești
dar ești mort” și apoi îngerul e îndemnat
să se trezească, să întărească ce are încă viu în el
și să
se întoarcă. Totuși mai are câteva nume în
Sardes care și-au păstrat veșmintele
curate. Este vorba aici de un înger, de o ființă
cerească sau este vorba despre noi oamenii (parcă
mă recunosc...). Cine poartă responsabilitatea pentru cine?
Apocalipsa
vorbește despre viitorul care a și început. În ea vedem, cu ajutorul
lui Ioan, ce se întâmplă în lumea spirituală datorită
faptelor noastre. În ea vedem cum drumurile sufletului nostru
se continuă în viața îngerului. Și
Pavel spune corintenilor: „Nu știți că sorta îngerilor depinde de noi?”[4] Pământescul și
cerescul se întrepătrund și
formează o unitate.
Nu
putem spune că vedem deja în spirit. Căutăm să pătrundem cu privirea vălurile
lumilor. Uneori simțim o adiere, o șoaptă, o încurajare,
vedem continuarea a ceea ce se întâmplă. Dar ne e dor să vedem adevărul. De
cele mai multe ori bâjbâim căutându-l. Am obosit de scenarii.
Dacă îndemnul lui Ioan de a ne extinde conștiența văzătoare ni se pare prea greu, în aceste zile mohorâte de noiembrie și de pandemie, să ne aducem aminte de ceea
ce a văzut Martin Luther în încrederea sa neclintită în drumul omenirii și al fiecărui om în parte: „Dumnezeu nu doar mă călăuzește,
ci mă și împinge înainte.” [5]
Monica Culda
[1] Localizările în timp sunt aproximative
[2] Evanghelia după Luca 17:21
[3] Geneza 3:8
[4] Corinteni 6:3, traducerea lui Emil Bock
[5] Luther
Martin (10.11. 1483 -
18.02.1546)
Comentarii
Trimiteți un comentariu