În “Grădina Edenului” ne-am pus prima mască. Și Dumnezeu a fost nevoit să întrebe: „Adam, unde ești?” Sau: „Adam, cine ești tu?” Iar Dumnezeu nu și-a mai recunoscut, în noi, propria-i imagine. Și de atunci, deghizați și purtând măști, noi, oamenii, am împânzit pământul și ne călătorim pe pământ.
Acum, în aceste
circumstanțe potrivnice, ni se cere
sa purtăm mască în public. E o bucată de material, o mască medicală. Are scopul
de a ne proteja, de a ne feri unii de alții. Cu siguranță, cu toții ne dorim ca această perioadă să se termine cât mai repede. Dar, în timp ce ne obișnuim greu cu această neplăcută
sarcină/regulă – să purtăm mască în public – ar fi timpul potrivit să admitem
ca purtăm și alte măști. Dar, de cele mai multe ori, nici nu ne
dăm seama că le purtăm.
Cuvintele “persoană” sau “personalitate”
vin din latină si înseamnă mască sau rol. Și sunetul e cel prin care se comunică sau
se dezvăluie persoana (personare)[1].
Dar cine aude și este conștient de sunetul, cuvântul, mesajul pe
care-l primește? Cine înțelege de fapt care este mesagerul?
Jocul de rol este
cunoscut fiecăruia. Îl folosim des, de cele mai multe ori fără să ne dăm seama.
Expresia „lumea e ca o scenă”, e
cunoscută tuturor. Și atât
masca cât și machiajul, haina
rolului, se scot undeva în culise. Așadar, ca să profităm de situația prezentă, care e neprielnică, am putea îndrepta
luminile (reflectoarele) în acea direcție: cum arătăm noi, de fapt, în culise?
La urma urmelor, adevărul (despre noi înșine) este singura modalitate de „a scăpa”
de mască. Este principiul fundamental al eliberării, al salvării eului
nemascat, a adevăratului nostru Eu. Totuși, durerea acestei faceri durează mai mult decât ne-o dorim noi. Se pare ca
o viață nu ne ajunge pentru ca această naștere să se înfăptuiască.
Pr. Gisela Wielki (SUA)
Traducere:
Florența Popa (Bacău)
[1] Nota traducătorului: De asemenea, termenul
latinesc „personare” e o combinație formată din: prefixul “per”, însemnând
“through” în limba engleză și “prin” în limba română; și verbul “sonare”, însemnând “to sound” în engleză și „a
suna” în limba română. Așadar, cuvântul „persoana” s-a născut mai degrabă
având conotația „sunetul ce vine de la un instrument la
care se cântă”.
Comentarii
Trimiteți un comentariu