Actul de Sfințire a Omului / Evanghelia după Ioan 17:1-26

Dragi prieteni,

 

În săptămâna cultică 21-27 iunie 2020

 

ACTUL DE SFINȚIRE A OMULUI

se celebrează în București și în Cluj

conform calendarului: https://sites.google.com/view/comunitateacrestinilorro/calendare

*

PERICOPA:

Evanghelia după Ioan 17:1-26

Fundament dumnezeiesc al lumii: fă să se reveleze activitatea  creatoare a Fiului Tău, pentru ca prin activitatea creatoare a Fiului Tău,  și Tu să devii revelat.

Tu L-ai făcut creator în toate trupurile de carne ale omului, pentru ca el, trăind în viitor, să-i conducă pe toți cei care prin Tine au venit la el.

Ei vor trăi în viitor prin aceea că, ochiul lor sufletesc este pregătit să te vadă pe Tine ca pe singurul fundament adevărat al lumilor și  pe creatorul Isus Christos, pe care Tu l-ai trimis lor.

Prin mine Tu ai devenit revelat din nou în existența Pământului atunci când Pământul a înnourat revelația ta. Așa a fost voința Ta, care lucra prin mine.

Și acum, Fundament patern al lumii, fă să strălucească revelația, care a fost prin mine, înainte ca Tu să fi fost revelat în lumea Pământului.

Prin mine s-a revelat în sufletele oamenilor, care prin Tine au venit la mine, Cuvântul care te revelează pe Tine. Tu ai fost în ei, prin Tine au venit ei la mine, și au primit în ei cunoașterea Ta.  Ei au cunoscut că,  ceea ce Eu le-am vorbit,  de Tine le era vorbit, prin mine.

Fundament patern al lumilor, aceasta implor, ca cei care prin mine au venit la Tine, mereu să trăiască  la Tine, așa cum sunt Eu la Tine, și ca ei să vadă revelația Ta care Tu  iubind ai făcut să strălucească  înaintea mea, mai înainte de a fi Pământul.

Prin mine s-a revelat Cuvântul care te revelează, și eu vreau să port acest Cuvânt în inimile oamenilor, pentru ca iubirea cu care Tu mă iubești, să  rămână în ei și tot așa viața mea veșnică  să-și păstreze veșnic viața.

Traducerea: R. Steiner (1922)  

PREDICA:

Dragă Comunitatea Creștinilor!

Am ajuns aproape de punctul culminant al anului. Respirăm aerul înălțimilor. Cu toții avem experiențe ale excursiilor pe munte, unde țelul nostru declarat este tot mereu înălțimea. A privi de pe aceasta înspre văile care se întind sub noi ne oferă o privire de ansamblu. Dacă drumul mai trece, poate, la început prin păduri dese, acesta se luminează treptat, pe măsură ce urcăm mai sus. Privirea ridicată spre înalt ne permite să intuim locul unde este vârful sau platoul muntelui. Până acolo vrem să ajungem, să ne apropiem ceva mai mult de cer. Drumul devine mai abrupt, drăgălășenia păturilor verzi de mușchi rămâne în urma noastră, sub noi, iar acuma doar rocile stâncoase sunt sub tălpile noastre. Poate chiar întâlnim ultimele mici câmpuri de zăpadă pe versanții nordici mai protejați.

După aceasta, ne aflăm pe „acoperișul lumii”. Mai sus nu mai ai încotro să mergi. Forțele au fost de ajuns, iar o epuizare cu totul naturală se poate observa în membre. Dar o mare bucurie ne umple, aceea de a fi realizat acest urcuș.

Trecând peste trei perioade de sărbătoare am reușit să realizăm acest urcuș în înălțimile spirituale: de la Crăciun, trecând peste Paște, până la Rusalii. Tatăl, Fiul și Sfântul Spirit i-au dăruit omului cadouri, au lăsat să îi parvină omului forțe, pentru ca acesta să se poată apropia tot mai mult de țelul său,  ba chiar pentru ca acesta să poată să construiască o relație cu spiritele nevăzute ale lumii, căci el, omul, aparține de fapt de cercul spiritelor.

Să cuprindem această priveliște și să nu o mai uităm, să percepem lumina deosebită a înălțimii, adâncimea albastrului, frumusețea ordonată a naturii. Un tânăr a spus cândva: „Chiar și numai pentru această priveliște s-a meritat să urc pe munte.”

După o pauză de respiro urmează acuma coborârea, căci nu putem să trăim mereu la aceste înălțimi ale muntelui, nici măcar în înălțimile Spiritului.

Omul are sarcina ca, din împărăția desăvârșirii unde, într-adevăr, de abia acolo se poate simți drept om liber, unde poate cuprinde noi înțelegeri cu mintea sa, să pornească din nou la vale, să coboare în împărățiile în care omul și regnurile naturii mai sunt încă legate de legitățile vieții fizice. Aici mai sunt încă multe lucruri nerezolvate și nespiritualizate. În timpul coborârii în valea vieții ne întâlnim din nou cu daturile nedesăvârșite ale trecutului, la care am contribuit și noi. Ne întâlnim cu ceea ce nu am depășit încă, nu am soluționat încă.

Stă în fața noastră întrebarea: Cum vom putea transpune înțelegerile, impulsurile primite? Unde și cum să începem?

Și alte întrebări ne pot preocupa: Oare vom putea să rămânem fideli față de cer, față de îngeri, față de noi înșine în condițiile zilnice de viață? Oare vom putea depăși dificultatea de a rămâne curați în necurăție, să fim liberi în lipsa de libertate? Oare vom reuși să introducem ceea ce este vindecător, gândul cel nou, noua idee în discuția cu alți oameni și în viață?

Lumina Soarelui strălucește în văi și adâncituri. Lumina spirituală trebuie să o trezim tot mereu în noi, să ne îndreptăm către ea și să ne apropiem de ea cugetând lăuntric. Christos este prezent. În iubirea Sa putem să creștem.

Da, așa să fie.

Armgard Hasselmann

Traducere: Liliana Dumitriu

Imagine: Ninetta Sombart