Noi cunoaștem situația în care avem ceva dificil de asumat, ceva greu de purtat în interior: o întrebare, o tulburare, o greșeală, pe care am vrea s-o încredințăm cuiva care poate s-o audă. Dar știm bine, în acest caz, că nu trebuie și nici nu putem vorbi cu oricine. Trebuie să găsim o persoană, care să poată nu numai asculta, ci și înțelege, nu numai înțelege ci și purta. Adică o persoană care, ea însăși, nu se lasă copleșită de conținutul încredințat, căreia să nu i se taie picioarele, să nu fie zguduită în așa măsură, încât să se îmbolnăvească, să fie anihilată...
În mod aproape similar, ne putem da seama că nu este bine să vorbim oricui
despre cunoștințe spirituale cu caracter
esoteric. Pentru unii din noi, această știință este poate izvor de întrebări, dar și de forțe interioare și ne ajută să trăim; pentru alții ea poate fi o piatră de poticnire. Trebuie să dezvoltăm o anumită rezervă, și, mai ales, un anumit respect față de capacitatea de înțelegere, de maturitatea interioară a celuilalt, pentru a
nu-i dăuna.
Despre această rezervă este vorba aici, în acest pasaj al Evangheliei lui
Ioan, când Christos spune:
„Mai am să vă spun multe
lucruri, dar acum nu le puteți purta.”
A dărui, a vorbi înainte ca sufletul să fie maturizat, înseamnă a încuraja
fanatismul, care este o formă de angajare oarbă a voinței. Înseamnă, de asemenea, să împingem la
dependență interioară, să-l obligăm pe celălalt să creadă fără să înțeleagă. Christos, pentru a preveni acest lucru, vorbește mulțimii în imagini. Aceste imagini nu dăunează libertății nimănui, dimpotrivă, ele ajută la maturizarea forțelor sufletului, la întărirea forțelor morale.
Dacă am conștientizat acest lucru,
cuvântul lui Christos face să se nască în noi o întrebare. Cum pot eu lucra ca
să devin receptiv , deschis, Sfântului Spirit (Duhul Adevărului), care continuă
opera revelatoare a Lui Christos?
Viața, destinul, ne fac să trecem prin încercări, să facem experiențe, care ajută la maturizarea
sufletească. Dar alături de această pregătire
indirectă, ne putem ajuta noi înșine, de asemenea,
într-un mod mai voit, mai conștient.
Felul nostru de a gândi, reprezentările noastre sunt legate, deseori, de
cele ce am trăit în copilărie și care ne-au modelat
puternic. În educația noastră am primit niște noțiuni deseori fixe, niște definiții gata făcute, nu numai sub formă de reguli gramaticale sau teoreme, ci și sub forma de catehism, care reduce învățământul religios la un sistem de întrebări – răspunsuri. Aici, găsim, poate, primul obstacol al oricărei revelări divine. Întrucât, mai
târziu, ca adulți, nu suntem gata să auzim decât ceea ce intră în cadrul definițiilor învățate pe de rost. Tot ce nu este ”conform” devine suspect, nu avem încredere în așa ceva în mod instinctiv.
Să pornim în mod curajos să contrazicem această gândire înțepenită, să învățăm să ne minunăm de ceea ce vedem nou, să ne uimim de ceea ce nu ne este, în mod direct, familiar
sau de înțeles, să cuprindem cu gândirea
procesele vii, mai degrabă decât să ne însușim o cunoaștere enciclopedică, toate acestea pregătesc sufletul și spiritul să devină purtători ai adevărurilor spirituale. Această muncă conștientă poate fi susținută și se poate afla fecundată prin experiența cultului.
Cultul prezintă, sub forma unui tablou grandios, a unei mari imagini, sub
forma adevăratelor simboluri, un conținut spiritual,
care îl lasă pe fiecare
extrem de liber. Fiecare poate lua ceea ce i se potrivește, să înțeleagă ceea ce poate înțelege, să găsească hrana
necesară pentru sufletul său. Fiecare primește după măsura sa și poate face să se maturizeze, pas cu pas, forțele sale interioare.
Marie-Françoise
Cuvillier
Lecturi de duminică, pag 91-93,
Editura Iona, Paris.
Traducere
Iuliana Toth
Note biografice
Text
selectat și îngrijit de Lidia Blidariu
Comentarii
Trimiteți un comentariu