Christos a promis ucenicilor săi că le va trimite Spiritul, Duhul Sânt, când El va realiza fapta pentru care a venit: să împlinească jertfa pe cruce, să lupte cu moartea și să o învingă pentru ca, în dimineața de Paști, să aducă în lume o realitate nouă: Învierea.
Este în aceasta o viață total întrețesută de lumină vie,
asupra căreia moartea nu are nici o putere. Dar pentru ca Învierea lui Christos
să poată deveni o forță de viață în om, e important ca ea să fie lărgită, înălțată,
sublimată din sfera Tatălui: în aceasta Christos, la Înălțarea la Cer, ridică noua lume pe cale să
fie creată, lumea Învierii, în sânul Tatălui, fundamentul a tot ce există în
univers. Această mare respirație: Paști / Înviere
/ Înălțare /
elevare a lumii terestre prin Christos spre Tatăl continuă prin aceea că,
cincizeci de zile, după Paști, din aceste sfere înalte, Christos trimite Spiritul Sfânt. Acestea sunt Rusaliile pentru
oameni.
Prima Pogorâre a Duhului Sfânt (primele Rusalii) a
fost darul legii sacre a lui Moise, pe muntele Sinai. Rusaliile lui Christos
sunt dăruirea suflului focului sacru care vine să îmbrățișeze gândirea omului. Am putea spune: flacăra gândirii lui Dumnezeu vine să
însămânțeze
gândurile omului. Este ceea ce numim entuziasm, cuvânt cu cuvânt „en-Theos”: „să
fii în Dumnezeu”. Entuziasmul este foc, căldură vivifiantă a gândirii!
Noi știm din experiență că această flacără poate
balansa, se clatină, că tot entuziasmul are nevoie să fie întreținut, ca un foc.
Entuziasmul necesită să fie ”cultivat”, îngrijit, întreținut, răbdător și fidel, dacă vrem să rodească, să aducă
fructe. Dacă nu, el riscă să poarte masca palidă a veleității temporare, a focului de paie.
Calitatea sufletului aceea chiar de a întreține acest foc ce nu se mai
stinge, este curajul. Și nu este o întâmplare
dacă, în epoca noastră, a gândi realitatea lucrurilor și ființelor așa cum lumea divină o gândește este subminat. „Intelectual corect”
este să nu consideri real decât ceea ce se vede, se măsoară, se cântărește. Tot ce este în afara câmpului vederii fizice este
considerat ca inexistent, vezi bine o farsă!
Trebuie curaj în epoca noastră să gândești mai departe, mai înalt, mai profund, cu
riscul să treci drept
un iluminat ori unul sărac cu duhul!
A lua în serios realitatea de care ne vorbesc Evangheliile,
cuvintele cultice, sacramentale, a le lua, fiecare, toate acestea în gândirea
sa și a le
lăsa să trăiască, să respire, să crească fără o constrângere
dogmatică sau
alta, e o adevărată
muncă cu suflu larg, un curaj răbdător și statornic. Poate ne trebuie mai mult de o viață pentru a realiza asta... Filozoful german Lessing (în sec XIX) ajunsese în opera sa, Educația rasei
umane, la această concluzie: poate că trebuie mai mult de o
viață pentru a începe măcar să facem primii pași pe acest drum al gândirii vii și clare!
Mihail, arhanghelul timpului nostru, vrea să ne
ajute să cultivăm acest curaj, el, marele înger care acompaniază omul în
căutarea cunoașterii-îndumnezeite. Emil Bock, unul din cei 45 de fondatori ai
Comunității Creștinilor în 1922, în Germania, i-a consacrat
special o carte: Epoca mihaelică sau Epoca lui Mihail.
În această perioadă de Paști – Înălțare – Rusalii care îmbrățișează evenimentul Învierii și darul
Rusaliilor, a Spiritului gândirii lui Dumnezeu pentru oameni, Duhul Sfânt, e
una în care putem dobândi curajul de a lua în sine gândirea lui Dumnezeu:
entuziasmul.
Marie-Pierrette Robert,
articol apărut în revista Perspectives chretiennes, Paști 2020
Traducere: Lidia Blidariu
Comentarii
Trimiteți un comentariu