Dragi prieteni, vă invităm la Beliș!
Din 30 iulie până în 9 august - va avea loc Tabăra de vară.
Copii, tineri și adulți vom petrece, împreună, zece zile pline de experiențe bogate!
Încă de anul trecut ne-am propus să alocăm mai mult timp aspectelor
concrete ale vieţii. Aşa că şi în anul acesta vom îngriji pământul, tabăra,
pădurea, izvorul, cabanele. Vom da mai multă atenţie şi bucătăriei. Cei
doritori vor putea lua parte la un un curs de gătit oferit de o grupă de
prieteni din Olanda.
Între 7-15 august – alături de
Rita şi Wolfram Probst – lucrări de
reparații / întreținere a taberei.
Tema cursului de dimineață: Cele 12 pietre prețioase ale Apocalipsei și sufletul omenesc
Partea artistică va fi bogată, ca de obicei. În grupele de lucru vom face
muzică, euritmie, teatru. Vom avea şi un curs de mișcare Bothmer – jonglerie – acrobatică, lucru cu lemnul.
După masă va fi loc pentru: Studiul Evangheliei împreună cu preoții, dar și pentru momente
de reculegere în liniștea naturii. Seara vrem
să dăm un loc discuțiilor bazate pe întrebările participanților.
Programul va fi așa făcut încât să fie loc și pentru inițiative personale. Cine are o temă preferată, cu cântec, o idee – e
invitat să o împărtășească și celorlalți!
Toți cei care se bucură să meșterească, să repare, să gătească sunt așteptați cu drag. Vom avea timp suficient și pentru mers la cascadă sau pentru cules afine.
Cine are puterea de a se implica în organizarea taberei, e chemat. Ne bucurăm!
O veste bună! Prețurile vor rămâne
aproximativ aceleași. De exemplu,
masa / zi – ne va costa 40 de lei. Detalii, în curând!
Cazarea: în tabără, în cabane de lemn cu
priciuri și la săteni: Familiile Todea Lucian (la tanti Florica) și Todea Aurel / Angela.
Avand în vedere că la tanti Florica cabana de jos a
fost mistuită de foc vă propunem și posibilităţi noi de cazare în
pensiuni familiale, nu departe de tabără (20 de min. de mers pe jos și 5 min cu auto). Putem închiria și o casă / pensiune întreagă și prețul poate fi mai bun.
Telefoane utile: Aneta - 0764 504 337 / Marinela -
0774 083 680 / Liviu -0744 771 249 / Hanul de vis - 0747 082 653
Așadar, pe la vară, cu voie bună, în Beliș! In numele organizatorilor,
Monica
Culda și Armgard Hasselmann
*
Text apărut în Scrisoare de
Primăvară. Paști. 2020
Redacţia: Lidia
Blidariu, Monica Culda, Verginia Petrovici, Laurenţiu Cîmpeanu
Comentarii
Trimiteți un comentariu