Un vis împlinit!

Cunoașteți desigur, prin viețuire proprie, acel sentiment de pace, care se așterne în suflete atunci când un vis s-a împlinit, devenind realitate. Chiar și fizic, acest sentiment îl exprimăm adesea „răsuflând ușurați”, așa cum în Vinerea Mare, odată cu ultima Sa răsuflare, Christos a rostit: „S-a săvârșit!”

Și în procesul respirației, între expirație și inspirație există o pauză, care poate fi însoțită de o pace interioară sau de o liniște sfântă. Arhetipul acestui fenomen îl găsim descris în Geneză 2:7, atunci când Elohimii l-au creat pe Om. Ei au expirat acea divina „suflare de viață”, pe care Omul a inspirat-o, devenind un suflet viu.

Iar sufletul viu al Comunității românilor prezenți în Stuttgart la Sfințirea de preoți din 15 februarie 2020, a însuflețit întreaga atmosferă a evenimentului. Sufletele oamenilor veniți din toate colțurile lumii s-au umplut cu bucuria și forțele de viață ale celor peste 50 de români, care au sărbătorit „cu toată inima și din tot sufletul”.

În respirația organismului viu al Pământului, lumea spirituală a îngăduit o pauză, pentru ca Sacramentul Sfinţirii de noi preoţi să fie săvârşit. Între expiraţia furibundă a uraganului Sabine, care a zdruncinat Germania în 10-11 februarie și inspirația aerului viciat de COVID-19, care a urmat evenimentului, organismul viu al Pământului s-a imunizat cu acest Sacrament-Medicament împotriva forțelor morții, care aduc haosul, răspândind în masă minciuni și frică.

În Parsifal, Richard Wagner rostește intuitiv un mare adevăr, descriind starea sufletească pe care o încearcă omul atunci când se află pe drumul său către țel: „aici timpul devine spațiu”.

În 15 februarie, la Stuttgart, timpul care ne zorește, a devenit pentru o zi spațiul viu, în care viața tinerei noastre Comunități și-a arătat primele roade: bucuria de a trăi în Christos ca mădulare ale aceluiași trup și de a ne purta fratern unul pe celălalt. Am reușit împreună să creăm un astfel de spațiu viu, singurul spre care forțele potrivnice vieții nu găsesc acces.

Astăzi trăim într-o realitate exterioară inversată, în care timpul „aparent” nu ne mai zorește, dar spațiul vital ne este îngrădit. Și totuși … există un loc în care timpul poate deveni spațiu lăuntric de cercetare a izvoarelor spirituale individuale, de presimțire a originii noastre divine… Și acest spațiu este sufletul omului. În sufletul nostru putem lăsa să trăiască imaginea Comunității originare a apostolilor lui Christos, care între Vinerea Mare și Duminica Paștelui au trăit izolați în Caenaculum, în rugăciune și meditație, contopind timpul şi spațiul într-o singură dimensiune spirituală, cea a Adevărului etern, care s-a arătat în ființa Înviatului. Așa a fost atunci, iar astăzi evenimentele ne conduc din nou către noi înșine, acolo unde forțele de viață țâșnesc din izvorul nostru comun, din Cel care este „Învierea și Viața”.

Vă mulțumesc din suflet tuturor celor care, de aproape sau de departe, ați împărțit cu mine bucuria și emoțiile acestui eveniment important din viața mea și sper din toată inima să ne revedem în Tabăra de vară de la Beliș!

Cu recunoștință, Laurențiu Cîmpeanu, preot al Comunității Creștinilor München-West

*

Text apărut în Scrisoare de Primăvară. Paști. 2020

Redacţia: Lidia Blidariu, Monica Culda, Verginia Petrovici, Laurenţiu Cîmpeanu